Addicted. Rasfat. Capricii.

Ok, da! Am o obsesie pentru papetarie. Acum pot sa rasuflu usurata. Imi statea pe suflet de cand ma stiu .

Am o agenda in care imi fac notite de dupa interviuri, o agenda cu task-uri zilnice (pe care le bifez cu markere, semnalez cu post-it-uri si asa mai departe), o agenda pe care imi place sa o iau la meetinguri cu clientii si o agenda pe care fac tot felul de caricaturi sau insemne fugitive atunci cand trebuie sa scriu ceva rapid si ma impart intre telefon,  candidatul care ma asteapta in sala sau mailurile deschise in tab.

Si nu, nu ma incurc niciodata intre ele. Si mereu le aleg marimea in functie de scop si le pazesc cu pretul vietii mele. Daca mi-am pierdut agenda, (oricare dintre ele ), mi-am pierdut creierul.

Si da, stiu sa folosesc si un CRM, fac si rapoarte si folosesc si google calendar. Dar nu ma pot dezlipi de agenda.

Inca nu am gasit-o pe aceea care sa fie in asa fel creata incat sa o pot adapta tuturor nevoilor mele, asadar compun conceptul de “agenda” din 4.

Cand eram in scoala generala furam pixuri. La liceu, m-am upgradat si trecusem la post-it-uri. Pentru mine, un birou fara culoare si papetarie, este doar o masa. Nu am niciun algoritm dupa care stabilesc daca pe documentul X pun post-it inimioara sau fluturas.Si nici nu te trec in agenda mea cu rosu ca te iubesc si cu verde ca vreau sa te mananc printre salata de la pranz. Ci efectiv, imi plac culorile. (nu si la haine!).

Cred mult in creativitate. Si mai cred ca fara un spatiu de lucru cu care sa te identifici nu poti performa.

Cunosc o companie din domeniul instalatiilor, care isi obliga  angajatii sa isi aranjeze birourile dupa o schema predefinita: poza de familie in coltul ala, tastaura acolo, maxim 2 pixuri pe masa, pe care le asezi acolo si ai voie hartiile sa le pui dincolo. La plecare, in plus fata de elementele mai sus enumerate nu e permis sa fie nimic altceva. Dosarele lor erau toate albastre, iar mesele si scaunele negre.

Am crezut ca visez. Dar nu! Si asta se intampla undeva prin 2009. Firma de renume, e si azi pe piata. Sper din suflet ca intre timp au initiat angajatii vreo greva de culoare si acum poarta cu totii camasi hawaii in vinerile tematice.

Asadar da, agendele sunt slabiciunea mea. Cred ca daca vreodata cineva ar vrea sa imi faca vreun cadou si nu este deloc inspirat, poate oricand sa imi cumpere o agenda. Ma voi bucura precum un copil in dimineata de Craciun. Ma voi holba la ea zile intregi pana sa indraznesc sa pun creionul pe hartie. Ah, da! creioanele! Asta e alta poveste! Adoooor creioanele. Cu mina sau clasice, iubesc sa scriu cu creionul! La fel de mult cum mirosul de carte nu il gasesc in nicio dimineata tarzie cand mai rasfoiesc cate ceva pe ipod. Sau ala e ipad? Vezi? Niciodata nu am facut diferenta. Hartia e sfanta!

Uneori, dupa interviuri, acolo unde este nevoie sa imi fac notite despre un candidat, imi place sa ma joc de-a invatatoarea. Si subliniez cu verde numele tau daca esti potrivit postului, cu mov scriu domeniul in care ai experienta, zona ta de confort financiar cu roz. Asa, sa ma amuz. Iar dupa ce ti-am trimis CV-ul mai departe, spre interviul final cu viitorul tau sef, mai fac inca o bifa colorata pe undeva. In caz ca ma loveste vreo amnezie, pica toata tehnologia din lume si PC-urile incep sa prinda picioare, eu sa am mereu evidenta a tot ceea ce am facut. Pare o nebunie , asa-i? Stiu. Dar pe mine asta ma motiveaza.

Tu ai vreun “tabiet” de birou?

Si-acum , ca tot am spus ce aveam pe suflet, cine mi-a furat agrafa aia de documente in forma de carlig cu fata lui Mos Craciun? Azi-maine e Decembrie…Alaltaieri era in sertar…

Cam asa arata sertarul meu. O parte din el

In ultima instanta, detaliile ( a se citi culorile ) fac diferenta, right?!