Thanks, but please don’t.

   Ma bucur nespus atunci cand vad candidati fericiti. Aproape ca simt aceeasi energie cu a lor cand ma suna sa imi multumeasca pentru noul job, sau cand imi scriu mesaje pe Facebook dupa 100 de ani de la angajare, spunandu-mi ce bine le merge, sau La multi ani de ziua mea.

Si mai imbucurator este cand mergi la clientul tau in vizita si observi fata pe care ai angajat-o acum 3 ani la ei , devenind a doua persoana in firma si avand o evolutie si crestere fantastica (good choice!).

Daaar, ce te faci cu acei candidati care dupa angajare, sau dupa angajare-demisie-reangajare in alta companie tot prin tine ,  in semn de apreciere, vin la tine la birou, frumosi, voiosi, cu un cadou in brate? Eu una, nu am stiut niciodata sa primesc cadouri. Si nici complimente. In fine, asta e alt topic. Revenind la cadouri. Mereu ma trezeam cand eram mai tanara, (ca sa nu zic mica) spunand “vai, dar nu trebuia”, ” Doamne, dar nu de asta te-am chemat la ziua mea” (I know, laim!! :)) ), ” oh, multumesc, dar…ma simt chiar prost”, si multe alte gaselnite.

Insa acum, in context profesional, daca ma trezesc la birou cu o candidata care imi aduce un cadou (bratara si colier, nepretioase, but still, CADOU), ma blochez. Cu cateva luni in urma, primisem o sticla de vin. De la alta persoana. Tot candidata. Acum un an, flori. ( sa spunem ca florile sunt un gest simpatic de multumire si nu intra in discutia asta). Dar…de fiecare data, eu una, raman blocata, ca si cum dai cu capul de zid. Tu oferi, si zbang!! ZID.

Daca refuzi, se simte ofensat/a. (“cum , nu iti place cadoul ales special pentru tine? “) sau mai mult, (“l-am facut eu personal, special”).

Daca il iau, inseamna ca ma obliga la ceva?!

Discutia dintre mine si tipa cu sticla de vin a fost in felul urmator:

-Buna Ioana, uite, eram prin trecere si m-am gandit sa iti aduc o mica atentie, drept multumire ca m-ai ajutat sa imi gasesc jobul X  – nu telefonic, m-am trezit cu ea la birou!

-Buna Y, ma bucur ca iti place si esti fericita. Nu era nevoie sa te deranjezi.

-Nu, e placerea mea. Oricum ieri mi-am dat demisia. Ma gandeam ca poate ma ajuti sa imi gasesti alt job 

Rezumand, desi apreciez teribil aceste intentii, cred ca este cel mai simplu pentru ambele parti implicate, sa nu ne oferim cadouri in astfel de contexte. Un simplu “Multumesc”,spus din inima, face cat 1000 de alte lucruri.

Am si eu candidate, cu care am tot pastrat legatura  de-a lungul timpului si am ajuns in final sa iesim la cate o cafea din An in Paste. Cu o alta, m-am imprietenit de-a dreptul. Deci nu sunt nici eu de lemn. Insa cadouri, please, don’t. Sau cel putin nu mie, daca ai fost angajat cu sprijunul meu.

In rest, pentru restul lumii….intre timp am crescut, iar acum STIU sa primesc cadouri. So bring it on! (kidding :P)