Long term job, long term relationship….but where to?!

Mai, eu am o dilema existentiala.
 nota: Exemplele de mai jos reprezinta cazuri reale, cele work related de la mine de la birou, cele personale de la peste 20 de femei cu care am discutat in ultimele 2 luni pe tema relatiilor. (cred ca voi scrie o carte, dar vorbim despre asta in alt episod)

Revenim. Treaba asta cu long term jobs, long term relationships, mie una imi da cu rest. Pai hai sa va explic, poate ma lumineaza si pe mine careva.

Ok, toti vrem long term things. Sau ma rog, aproape toti. Agree with that. Si eu. DAR, uite ce trend vad  in ultima vreme.
Work:
Una bucata candidat, profil ca la carte, job stabil, tzanshpe ani la jobul X, pe domeniul Y. Perfect pentru ce caut. Il chem la interviu si constat urmatoarele:

•    omulul ii este teama de schimbare
•    s-a obisnuit cu procedurile si modul de lucru de acolo
•    e atasat de management sau colegi
•    nu cunoaste alte softuri decat cele de acolo
•    vrea sa plece pentru ca acolo plafonul salarial s-a …plafonat de tot
•    il incanta ideea de nou, de bani mai multi si o “noua provocare”-vomit daca mai aud expresia asta inca o data
•    se asteapta insa sa gaseasca aici aceeasi atmosfera cu care s-a mega obisnuit deja. Iti dai seama, dupa o caruta de timp in acelasi loc, omul merge acolo ca la el acasa
•    tatonez terenul sa vad cat de constient este ca va iesi din zona de confort odata cu schimbarea (desi la noi firma e cool, management boboc, salariu dublu. Dar cum reticenta umana la nou e pe cote inalte lately, tatonez). Si incepe si se desumfla precum balonul care se desface de la gura si se fasaie. Pana la finalul interviului ne strangem mana si agreem ca mai bine ramane unde e acum ca ii place acolo si jobul ala e mai mult decat perfect. Ajunge singur la concluzia ca pana la urma prefera sa ramana cu banii aia, ca …ce sa vezi, teama ca o da din lac in put pe bani mai multi e prea mare. #Nocohones, cum ar zice stiu eu cine.

Nu e caz singular, in ultima luna am inregistrat 5 astfel de situatii. Femei, barbati, domenii diferite.

Bun.
Relatii:
Vine X dupa o relatie de tzanspe ani cu Y. Se despart (nah, mama ma-sii, life happens,se mai despart oamenii, nicio tragedie in asta).
Sta o perioada si o intalneste pe Z.
•    Z e misto.
•    Z e tot ce si-ar fi dorit X vreodata.
•    Dar pentru ca vine dupa un secol de relatie cu Y, X simte ca nu vrea sa se bage iar, asa ca o pierde pe Z, caci ea vrea ceva serios.
•    X crede ca e mai fun  sa nu “dea raportul” nimanui, sa poata sa stea sa faca ce doreste, cand doreste si sa pastreze viu spiritul asta aventurier de “hunter”. Asa se numeste acum, hunting, nu flusturatic sau afemeiat. Hunter. Sau cum ar zice Bana Budeanu, Mafiot. :)))) In fine.
•    Asadar X pleaca precum magarul in ceata fara prea multe explicatii si sterge brusc firmiturile presarate pe masa lui Z.
•    Z ramane cu ochii in soare si nu intelege cume posibil ca azi sa spui ceva si maine sa spui ceva complet diferit. Oare suntem cu totii bipolari?!

Concluzie:
Bai oameni buni, sa ne intelegem. Nu sunt o haterita, nu am nimic cu barbatii, ii consider in general foarte cool si tari. Nu sunt vreo frustrata, sunt foarte ok cu viata mea, cu tot ce am in jur si ce primesc. Deci NU, nu stiu acest articol din frustrare. Efectiv am avut doar prea multe “WTF moments” in care neuronul meu si-a taiat venele incercand sa dea o explicatie . Poate il salvati voi, ca am impresia ca deja i-am vazut vreo 2 fire de par alb in cap. (neuronului, la ce te gandeai?!).

Si acum, marea mea dilema. Pai toti apreciem intr-un CV stabilitatea la job. Toti apreciem in relatii oamenii care au in “portofoliu” relatii stabile si nu aventuri. Dar… cum facem atunci ca toate astea sa nu ne handicapeze din a merge mai departe? E fix precum atunci cand esti captiv in corpul tau, dar mintea ta vrea altceva. Ca o anestezia dinaia locala, creierul ruleaza, corpul sta ca prostul. Si nu faci pana la urma nimic.

Din ce vad eu il ultima vreme, suntem cu totii atat de fucked up, atat de injectai in fricile noastre, incat habar nu mai avem sa avem o relatie sanatoasa la cap, habar nu mai avem sa ne exprimam sentimentele, sa fim deschisi la schimbare de decor (job) si uitam ca in esenta, ca viata e facuta sa ne adaptam permanent, sa ne reinventam zilnic si sa ne calibram si recalibram mereu.

Si atunci, cum ramane cu long term-ul?! Intreb si eu, pentru un prieten….