Despre iubire si robinet

Cei care ma cunosc bine, stiu ca sunt o romantica incurabila. Nu genul ALA de romantica, asa cum ai crede in prima faza, cu lumanari si dulcegarii. Romantismul ala deep, ala dincolo de ambalaj, cand iti vine sa ii ascunzi un biletel in geanta de laptop sau sa ii desenezi o inimioara pe agenda cu notite de la birou pe care sa o gasesca peste X zile cand da cateva pagini.

Cei care ma cunosc cu adevarat, stiu ca motto-ul dupa care ma ghidez este acela ca “Where there is LOVE, there is LIFE”. Si mai stiu ca prin venele mele nu curge sange, ci curge o licoare ciudata, dubioasa si de culoare curcubeu, pe care uneori imi vine sa o arunc de toti peretii, numita dragoste.

Sunt o “iubareata”, cum imi place mereu sa ma descriu in grupurile de dezvoltare personala atunci cand sunt rugata sa spun un adjectiv care ma defineste, care incepe cu litera prenumelui meu. Un exercitiu care mereu mi-a placut, l-am imprumutat si in procesele de recrutare. (poti afla multe despre un om dupa doar atat ).

Cred ca iubesc fara limite, fara filtre, fara scut protector. Pana cand nu mai iubesc. Si apoi o iau de la capat si iubesc altceva, pe altcineva sau alte elemente din jur. (asta cred ca tine de zodie-capacitatea asta de calibrare si recalibrare de la zero).

Oricum, sunt, cred, dependenta de iubire. Am analizat si terapeutic, am luat-o pe toate partile, am mers in urma spre copilarie si nevoi suprimate, am aflat “de ce”-uri si am eliminat, acolo unde s-a putut, triegere, emotii dosite in adancuri sau alte bazaconii si balauri. Unele au ramas. Cine e perfect pe lumea asta?!

Am dat peste persoane complet nepotrivite, sau altele potrivite, doar ca la momentul nepotrivit.

Cand obosesc sa iubesc, eu nu ma supar, nu incetez sa iubesc, ma distantez. Daca ma vezi ca dispar (de cele mai multe ori brusc), sau daca devin neobisnuit de oficiala cu tine, e semn clar ca e inceputul sfarsitului.

Trag in general vreo 2-3 semnale de alarma, daca nu le vezi, sau le vezi dar alegi sa le ignori, adio, te pup, cu bine. See you on the other side.

Cam de un an de zile, am facut un research printre persoanele cu care am lucrat, printre prieteni, rude. Si am descoperit ca ne temem de iubire, mai rau ca niciodata.

O sa zici (stiiiu):  dooooh, “tell me something I DON’T KNOW”. Ei bine, stiu ca stii. Ce incerc eu defapt sa spun, este ceva ce am invatat frecvent in grupurile de formare in psihoterapie, dar abia tarziu a capatat un sens pentru mine. Poate tu esti mai smart decat mine si te prinzi mai repede, inainte sa te dai cu capul de toate tocurile de sus ale usilor.

Suntem atat de focusati pe a ne proteja: de esec, de inselat, de o relatie esuata, de gura lumii, de profilul de pe Facebook (Gizas, asta e un intreg subiect despre care as putea scrie 3 zile), de a-i lasa pe altii sa profite (financiar sau non), incat daca vreodata apare o sclipire de ceva ce seamana a iubire, ne blocam, ne speriem, incepem sa masuram totul in timp, sa cantarim, sa analizam si para-analizam si devenim cei mai de varf overthinkeri.

Cei mai cool oameni, mie personal (dar deh, nu va luati dupa mine, eu clar vin din alta Galaxie), mi se par cei care se cunosc, se simt ca acasa unul in bratele celuilalt si nu se feresc sa faca chestii. Sa riste, frate! Sa isi puna sufletul pe tava si sa zica “bring it on, baby!”. Ce se poate intampla?! Acum serios. Poate fie sa iasa mega cool, fie sa nu. Asa, si? Unde scrie ca acolo se sfarseste lumea!? Ca la saltul cu parasuta. Zici “Tatal nostru” in gand si te arunci cu capul in jos.  Dude, traim intr-o lume nebuna, intr-o lume in care ne schimbam joburile mai des decat ii sunam pe parinti, uneori. Ne schimbam garderoba in functie de trend, de sezon, suntem capabili sa ne dam intr-o luna tot salariul pe niste capricii, sa facem credite pentru o masina la care am visat chiar daca apoi platim tzanspe mii de ani pentru o rata pe care uneori nu ne-o permitem, sau ne-o permitem dar strangem din popou, dar suntem complet handicapati emotional cand vine vorba de iubire. Aici nu, fratica. Totul pana la iubire. Aici avem ritmul nostru, vrem sa mirosim, sa adulmecam, sa te supunem la niste teste  si poate, daca le treci, sa am curajul sa deschid timid robinetul numit suflet. Mama lui de robinet. Unul din care sa curga Prosecco n-ai?!

Eu vreau sa il invat pe fii-miu sa iubeasca. Vreau sa il invat sa iubeasca sincer, autentic si sa aiba curajul sa sufere. E ok sa plangi. E ok sa ti-o si iei din cand in cand, cand tu ai iubit si celalalt si-a batut joc. Asa, si? What doesn’t kill you makes you stronger. (muscle emoji).

Stii cum reuseste un copil sa invete sa mearga? Nu renunta! De cate ori se ridica, de atatea ori cade. Si ce face mai departe? Se ridica si o ia de la capat. El nu se gandeste niciodata ca “vai, am cazut, mi-am belit genunchii, mai bine stau in fund si da-l naibii de mers, la ce-mi trebuie?!”. O  ia din nou, si din nou, si din nou, pana …ce sa vezi, alearga de mama focului cu gura pana la urechi de abia il mai prinde maica-sa sau taica-su’ prin parc. In cele din urma.

O sa imi spui ca ranile fizice se vindeca mai usor decat cele din interior. Nimic mai adevarat! Dar pe acelasi principiu, daca alegem sa ramanem cu “fundul pe parchet”, refuzand sa ne ridicam, ne vom anula din start orice sansa, mai mica sau mai mare a “alergatului” ala emotional, cand de data asta nu doar gura iti rade pana la urechi, ci …ce sa vezi, si sufletul. Si Doaaaaamne, stii cat de fain e cand ajunge sa iti rada inima?!

Tu ai vazut cum arata un om indragostit? Tu ai vazut cum femeile care iubesc , uneori nu au nevoie de machiaj? Tu ai vazut cum ai o stralucire aparte, un zambet, o sclipire in ochi atunci cand…sclipirea aia poarta un nume?!

Anyway, sa concluzionez, ca stii cum e, vorba lunga saracia omului.

Eu nu vreau nimic. Eu am tot ce-mi trebuie, serios! Mai am si eu de facut mici retusuri pe ici-colo, dar sunt ok. Atat eu, cat si EL, cred . Stiu eu care EL. Stie si el.  El e ok.  Despre voi este vorba aici.

Pe voi insa, vreau sa va invit sa aveti curaj!  Iti propun o  super provocare in luna iubirii . Ca tot mai e putin si vine februarie. (vezi Valentine’s & Dragobete).

Te invit sa alegi minim 1 persoana, careia in decursul lunii februarie sa iti iei inima in dinti si sa ii spui ce simti pentru ea. Nu trebuie musai sa spui cuvintele magice, daca pentru tine e greu. Dar ia persoana aia de mana, priveste-o in ochi si spune-i din adancul sufletului ce simti pentru ea.  Crede-ma, imi vei multumi dupa.

Scrie-mi apoi in chatul paginii de FB de aici cum a fost: https://www.facebook.com/HRonheels/.

Iti voi oferi drept cadou, pentru curaj, cartea :” Femei care iubesc prea mult”. Fie ca o vei citi doar tu sau o veti citi impreuna, trust me, va va schimba viata.