Ma bucur nespus atunci cand vad candidati fericiti. Aproape ca simt aceeasi energie cu a lor cand ma suna sa imi multumeasca pentru noul job, sau cand imi scriu mesaje pe Facebook dupa 100 de ani de la angajare, spunandu-mi ce bine le merge, sau La multi ani de ziua mea.
Sunt sigura ca ai fost pusa in situatia in care seful tau, colaboratorul, clientul, managerul de la departamentul de langa, sau oricare altul care se termina in âULâ si care avea o functie importanta, la un moment-dat, sa simti ca isi etaleaza ranjetul in fata ta de parca ai fi oglinda lui de dimineata, cand verifica daca s-a spalat bine pe dinti .
Am o agenda in care imi fac notite de dupa interviuri, o agenda cu task-uri zilnice (pe care le bifez cu markere, semnalez cu post-it-uri si asa mai departe), o agenda pe care imi place sa o iau la meetinguri cu clientii si o agenda pe care fac tot felul de caricaturi sau insemne fugitive atunci cand trebuie sa scriu ceva rapid si ma impart intre telefon, candidatul care ma asteapta in sala sau mailurile deschise in tab.
Stii de cate ori m-am trezit in fata laptopului si constatam ca era deja 1 a.m, sau cu putin ânorocâ chiar 2 a.m? Apoi inchideam cu ciuda capacul si ma bagam in pat unde adormeam subit si ma trezeam dimineata la 7 in aceeasi pozitie? (daca m-as stradui putin, in astfel de seri as putea sa ma culc proaspat machiata si coafata, ma trezesc indentic, sar direct in pantofi si plec la birou). haha.
Sa spunem ca am fost norocasa. Atat in perioadele in care am fost in rol de angajat, cat si in momentul in care m-am desprins si a aparut agentia proprie, am jonglat cu vestimentatia si am fost lasata sa fac asta. Aveam o placere (aproape) sadica sa intru uneori in sala de interviuri in tenesi , tricou si jeansi. Mai ales cand erau interviuri importante, cu oameni de senior level. Reactia lor era priceless.
